Mădălina Dumitru sau ”Beyonce de România”, cum este cunoscută fosta iubită a lui Nicolae Guţă, şi-a făcut un obicei din frecventarea saloanelor unde se aranjează permanent la păr, la unghii sau apelează la alte trucuri feminine. De obicei, fanii blondei sunt încântaţi de modul în care se îngrijeşte, dar acum ”Beyonce de România” a avut parte de critici dure. Fosta iubită a manelistului s-a enervat şi a pregătit un răspuns pe măsură!
Evident, războiul s-a purtat prin comentarii postate pe reţeaua de socializare. A fost extrem de supărată când un amic virtual i-a sugerat să mai lase saloanele şi să se îngrijească mai mult de dantură. „În două luni nu o să mai am nevoie de extensii. (…) Văd că sunt bărbaţi care vorbesc urât şi am să le dau block. Nu mă mai întrebaţi de dinţi! Dacă aveţi voi bani mulţi, atunci o să îmi pun şi dinţii”, a reacţionat Beyonce de România.