Ariana Raisa Andra se numeste puştoaica, care, la doar zece ani a reuşit să cucerească Italia şi nu numai, atât prin talent şi naturaleţe, cât şi prin frumuseţea ei. La doar 5 ani câştiga “Premiul Special pentru Interpretare” la "Mamaia Copiilor" cu melodia “Mireasa”, dar şi peste 60 de premii naţionale şi internaţionale.
Anul trecut a câştigat Trofeul Sanremo Junior din Italia 2016, la categoria sa de vârstă, iar anul acesta, în octombrie a ajuns finalista unui concurs televizat Premio Mia Martini 2017, după 5 etape de preselecţii în diferite oraşe din Italia.
“Piesa sa, “Dove vanno i sogni al mattino”, a fost difuzată luni de zile la Radio Medua, în Italia. Prin acest concurs, Raisandra, căci acesta este numele ei de scenă în Italia, a fost remarcată de un compozitor italian care ne-a propus un proiect de colaborare pe o perioadă lungă, astfel că deja studiem două dintre piesele compuse pentru ea, piese care se vor regăsi pe un cd, care se va comercializa în Italia şi America, acolo unde compozitorul italian, Michael T. lucrează cu casa de producţie”, ne-a declarat în exclusivitate mama fetiţei.
Directorul artistic al proiectului susţine că ”Raisandra reprezintă pachetul complet ,respectiv frumuseţe, naturaleţe, talent, dezinvoltură” .
Puştoaica a absolvit cursurile de modelling Kids Model Academy by Cătălin Botezatu şi are numeroase prezentări pentru designeri faimoşi: Stephan Pelger, Miau by Clara Rotescu, Ambra Design by Cristina Iacomi, Lia Fia, Coccinelle etc.
Pe 1 noiembrie 2017, a participat la Concursul Internaţional de Frumuseţe It girls-Mini Miss Globale, licenţă internaţională, care s-a ţinut în Bucureşti şi unde au participat concurente din întreaga lume : Africa de Sud, Camerun, Portugalia, Estonia, Moldova, românca obţinând GRAND PRIX.
Mai nou, Raisandra face parte din Corul Mare de copii al Operei Naţionale Române, unde este şi solistă.