Un tren aparţinând companiei americane Amtrak a deraiat şi s-a prăbuşit de pe un pod la sud de oraşul Seattle, blocând circulaţia pe o şosea interstatală. Imaginile surprinse imediat după accident sunt spectaculoase!
UPDATE. Cel puţin 6 morţi şi 70 de răniţi s-au înregistrat în urma accidentului, arată presa americană
Până la această oră, din incidentul care a avut loc în jur de ora 15 (ora României) nu s-au înregistrat morţi, ci doar persoane rănite, unele dintre ele destul de grav. Accidentul a avut loc la 65 de kilometri sud de Seattle, către sud, pe o nouă linie de mare viteză care fusese deschisă chiar luni.
Vagoanele au căzut de pe pod pe şosea, iar şeriful local a surprins imaginile şi le-a distribuit pe Twitter. Potrivit acestuia, câţiva motociclişti au fost surprinşi de bucăţi din vagoanele în cădere şi au fost răniţi. Autorităţile au declarat situaţie de urgenţă şi au ridicat câteva corturi de prim-ajutor în imediata apropiere a accidentului, unde au fost aduşi mai mulţi pasageri înfăşuraţi în pături gri.