Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că elevii săi au toate argumentele pentru a câştiga în premieră contra FCSB, în duelul care va fi duminică 10 decembrie de la ora 20:00 pe stadionul „Municipal”.Tehnicianul a spus că rezultatele echipei nu au fost întâmplătoare şi elevii săi vor demonstra pe teren duminică contra FCSB că nu degeaba şi-au câştigat titulatura de revelaţia Ligii I în acest sezon.
„Noi încercăm să facem lucrurile bine, foarte bine, de câte ori suntem implicaţi în fenomen, dar trebuie să ţinem cont şi de statutul echipelor care se întâlnesc. Eu cred în şansa noastră, eu cred suficient şi o spun cu argumente. Suntem o echipă care am avut constanţă, o echipă bine organizată. Cred că forţa echipei noastre este recunoscută în momentul acesta. Nu putem spune că şansa s-au întâmplarea ne-a adus pe un loc patru, un loc care ne dă şanse pentru play off. E un drum lung în care jucătorii au arătat că au forţă. Sperăm să demonstrăm şi la jocul împotriva celor de la FCSB şi aştept şi eu cu mare încredere şi cu nerăbdare jocul de duminică”, a declarat Costel Enache.
Tehnicianul a mai spus că este foarte important pentru ca elevii săi să obţină ceva dinacest meci având în vedere că lupta la play-off a devenit una foarte acerbă după rezultatele din ultima etapă. „E un meci important pentru noi, din prisma rezultatelor obţinute de noi în ultimul timp. E un joc greu pentru că lucrurile s-au aglomerat în zona de play off şi atunci suntem obligaţi să facem tot ceea ce putem în jocul acesta, dar să rămânem cu ceva în acest joc ca şi agoniseală”, a afirmat Costel Enache
Partida FC Botoşani- FCSB, meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I va avea loc duminică de la ora 20:00 pe stadionul „Muncipal”.
Cristi P.