Cunoscutul interpret Petrică Mîţu Stoian a povestit că a fost arestat în timpul în care făcea armata. Motivul pentru care a fost arestat este unul uluitor: a întârziat din permisie, însă cel căruia i-a spus că întârzie a uitat să anunţe acest lucru!
„Mi-a dat permisie 10 zile şi eu am plecat la ţară şi era un singur autobuz care pleca dimineaţa. Am pierdut autobuzul. Am întârziat din permisie 7 ore, dacă întârziai 4 ore trebuia să anunţi, dar nu aveam de unde. În cele din urmă am anunţat, dar persoana căreia i-am spus a uitat să spună, nu ştiu ce s-a mai întâmplat, ideea este că am întârziat. Era caz de batalion disciplinar. Mi-au luat centura, bocancii, tot, m-au dus la Farul din Mangalia. Acolo era sediul arestului. Nu aveam fereastră, nimic, aveam doar un lemn, ceva ca o masă, care se rabata. Dormeam pe un fel de ţambal şi cu raniţa sub cap. Venea câte un ofiţer şi îţi mânca zilele. Ne scotea pe limbă de foc, aşa se numea, era un fel de jumătate de stradă, care avea pietriş ca pe calea ferată şi ne punea în pas de defilare, culcat”, a povestit Petrică Mîţu Stoian la „Acces direct.
Petrică Mîţu Stoian este unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi român de muzică populară. Aristul a fost căsătorit cu Carmen Mihaela Stoian, de care a divorţat în 2012.