Stela Popescu a fost găsită fără suflare în holul casei, de către fiica ei adoptivă. Medicii cred că era acolo pentru că a simţit că îi era rău şi ar fi încercat să iasă afară din casă şi să ceară ajutor. Stela Popescu a murit din cauza unui atac cerebral vascular, survenit cu mult timp înainte de a fi găsită fără suflare.
Cu puţin timp înainte să moară, Stela Popescu a participat la un eveniment, unde i-a fost acordat premiul pentru întreaga carieră. Pe scenă, marea actriţă a avut un comportament ciudat şi a ţinut un discurs incoerent. Din păcate, nimeni nu şi-a dat seama ce se întâmplă. Mai mulţi medici neurologi au povestit la tv că Stela Popescu a suferit un accident vascular chiar acolo, pe scenă, dar că nimeni nu a ştiut ce i se întâmplă regretatei actriţe. A fost ultima apariţie pe scenă a Stelei Popescu.
Această teorie este susţinută şi de un vecin de-ai actriţei. Bărbatul susţine că a văzut trupul neînsufleţit al Stelei Popescu, atunci când au venit medicii SMURD şi poliţia. Potrivit acestuia, ea era îmbrăcată cu hainele pe care le avusese la evenimentul la care a fost premiată.
„Era întinsă jos, acoperită cu o folie, aşa cum o lăsaseră medicii şi erau fetele dela SMURD. Tot ele au mişcat folia şi am văzut un pic din faţa Stelei. Curgea de la nas…de la gură curgea sânge…Un doctor a spus că nu e sânge care ar proveni din lovitură, ci de la o hemoragie internă. Era de la jumătate în jos cu haine de casă şi cu bluza pe care a purtat-o la eveniment, cu broşa în piept”, a detaliat bărbatul, în cadrul unei emisiuni tv.