Vinurile roşii, în special cele franţuzeşti, se află în TOP 10, dar acolo şi-au găsit locul un alb dulce, o licoare australiană şi una din America.
Interesant este că sticla de vin cea mai scumpă, 225.000 de dolari, nu se află în top! Asta pentru că nimeni nu a băut licoarea preţioasă, motivul fiind gafa unui chelner, care a spart-o la prezentare! S-a întâmplat înainte de licitaţie, iar bagubele au fost plătite de compania de asigurări.
1. Chateau Lafitte (Bordeaux) din 1787
Cel mai scump vin din lume este franţuzesc, însă suma colosală cu care s-a vândut, în 1985, în urma unei licitaţii organizată de renumita casă Christie’s din Londra – respectiv 156.450 de dolari (cam cât vreo 10.000 de sticle de vin românesc de cea mai bună calitate!) – are o importantă contribuţie americană. Nu este vorba despre moneda tranzacţiei, ci despre faptul că amintita sticlă cu vin roşu – un Chateau Lafitte (Bordeaux) din 1787 – avea inscripţionate pe ea iniţialele preşedintelui american Thomas Jefferson (al treilea preşedinte al SUA): Th.J.
2. Chateau d’Yquem din 1787
Conform Cărţii Recordurilor, sticla a şi aparţinut americanului, care era un pasionat oenolog şi care a cumpărat-o în cursul uneia din multele călătorii pe care le-a făcut la cramele din Bordeaux şi Burgundia, în vremea în care era ambasadorul SUA în Franţa. Numele preşedintelui american este asociat cu alte două licori foarte scumpe: un Sherry din 1775 (care s-a dat cu „numai” 43.500 de dolari) şi un Chateau d’Yquem din 1787, care s-a tranzacţionat cu 100.000 de dolari sticla, fiind cel mai scump vin alb vândut vreodată şi, în acelaşi timp, vinul de pe locul al doilea din topul nostru.
3. Penfolds din 1951
Pe locul al treilea este un vin australian! Un Penfolds din 1951. Penfolds Grange Hermitage 1951 a fost cumpărat în luna mai a anului 2004 cu suma de 38.000 de dolari. Acest vin este creaţia renumitului oenolog Max Schubert, omul care a pus shiraz-ul australian pe harta vinicolă a lumii.
4. Cheval Blanc din 1947
Este făcut din soiul Cabernet Franc, unul dintre cele mai pretenţioase soiuri aflate în cultură. O sticlă de trei litri a fost vândută, în luna iulie a anului 2008, la o licitaţie din San Francisco (SUA), cu suma de 135.125 dolari Deşi suma mai mare decât în cazul primelor trei vinuri din top, trebuie să ţinem cont că aici avem de-a face cu o sticlă de trei litri, iar în cazurile celelalte de butelii de 750 de mililitri. Iar cum criteriul de evaluare este dolari/litru, Cheval Blanc se duce pe locul 4.
5. Château Mouton-Rothschild din 1945
În 2008, Casa Christie’s a vandut la licitaţie, în Los Angeles, şase sticle din acest vin cu suma de 345.000 de dolari, respectiv 28.750 de dolari pe sticla. Cumva ciudat este că, potrivit statisticilor, deşi anul 1945 a fost cel mai bun an pentru viticultura din ultimii 100 de ani, în anul respectiv Mouton-Rotschild a fost clasificat drept un producător de vinuri de calitate medie.
6. Montrachet Domaine – Romanee Conti din1971
Este cel mai scump vin care poate fi băut în zilele noastre!
7. DRC Romanee Conti 1934
Recordul lui a fost stabilit la o licitaţie din 2001, când un lot de şapte sticle s-a vândut cu 23.929 de dolari bucata. Tot un Romanée Conti se afla şi pe locul şapte al topului alcătuit de Forbes. O sticlă DRC Romanee Conti 1934 a fost vândut în iunie 2006, la Chicago, cu suma de 20.145 dolari. Este de remarcat că preţul acestui vin foarte rar – doar 1939, 1999 si 2002 au fost ani exceptionali la Romanee Conti – a crescut spectaculos în urma notelor de degustare date de „filosoful Pinot-ului”, Allen Meadows, editorul publicaţiei „The Burghound”.
8. Cabernet Sauvignon-ul Inglenook, Napa Valley din 1941
Primul vin din America: Cabernet Sauvignon-ul Inglenook, Napa Valley din 1941, care a costat 19.675 de dolari pe sticlă. Regizorul Francisc Ford Coppola declara despre acest vin că „este cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată.
9. Romanee Conti din 2003
10. Chateau Petrus 2005
1. Château Lafitte 1787 – 156.450 $ 2.Château d’Yquem 1787 – 100.000 $ 3. Penfolds Grange Hermitage 1951 – 38.420 $ 4. Cheval Blanc 1947 – 33.781 $ 5. Château Mouton-Rothschild1945 – 28.750 $ 6. Montrachet Domaine de la Romanée Conti 1978 – 23.929 $ 7. DRC Romanée Conti 1934 – 20.145 $ 8.Inglenook Cabernet Sauvignon Napa Valley 1941 – 19.675 $ 9. Romanée Conti 2003 – 4.650 $ 10. Chateau Petrus 2005 – 3.176