Prinţul Harry şi iubita sa, actriţa Meghan Markle, au fost văzuţi pentru prima dată ţinându-se de mână, la Jocurile Invictus, unde de altfel au şi avut prima apariţie publică împreună, la ceremonia de deschidere.
Cei doi sunt împreună din iulie 2016, dar s-au afişat public în urmă cu doar câteva săptămâni, la sosirea la competiţia de tenis în scaun cu rotile. „Suntem doi oameni cu adevărat fericiţi şi îndrăgostiţi”, a spus Meghan.
Din acel moment, Prinţul Harry a fost aspru criticat de unele persoane pentru că a început o relaţie cu o fată care nu ar avea sânge nobil. Iată, însă, că actriţa îi contrazice pe contestatari. Asta deoarece, conform ultimelor informaţii, Meghan Markle ar fi urmaşa regelui Henry al VIII-lea, conform dailymail.co.uk.