CSU Craiova va susţine în această seară dela ora 19:00 primul meci oficial pe noul stadion „Ion Oblemenco”. Oltenii lui Devis Mangia vor primi vizita nou-promovatei Juventus Bucureşti într-un meci în care pornesc cu prima şansă.
Cu toate că sunt favoriţi cerţi, oltenii sunt prudenţi înaintea duelului cu lanterna Ligii I.
„E un meci periculos, ca orice joc după o întrerupere de campionat. Juventus este o echipă care a avut meciuri bune în ultima vreme, de aceea trebuie să fim atenţi. Încercăm să avem posesie, să construim de la portar, şi să oferim posibilitatea jucătorilor ofensivi să-şi pună în valoare calităţile, nu trebuie să jucăm în funcţie de adversar. Avem un sistem ofensiv, nu cred că este o problemă cu el, noi avem o lipsă de atitudine când mingea se află la adversar, din cauza aceasta am primit atâtea goluri în ultima vreme. Spun asta fiindcă au fost înainte 8 meciuri în care încasasem numai 3 goluri”, a declarat Devis Mangia.
Tehnicianul oltean de pe banca Craiovei a spus că formaţia sa se confurntă cu probleme de lot înaintea partidei însă crede că jucătorii care vor fi pe teren vor avea forţa de a câştiga acest meci.
„Avem probleme şi pentru acest meci, Zlatinski nu s-a recuperat, are o problemă la spate şi la tibie, Kelic a avut o problemă musculară la ultimele două meciuri, Popov este incert, Rossi abia a revenit la antrenamente, Burlacu s-a accidentat cu Astra şi este indisponibil, sunt probleme şi trebuie să ţinem conte de ele. Calancea nu a jucat cu Slavia fiindcă a avut o problemă la cot, dar acum este valid”, a adăugat Mangia.
Partida CSU Craiova- Juventus Bucureşti, meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii I va avea loc de la ora 19:00, jocul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV.
Cristi P.