Un om şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi s-au ales cu răni grave, după ce maşina în care erau s-a izbit violent de un gard de beton, pe care l-a rupt. În urma impactului înregistrat pe drumul care Timişoara de Sânnicolau Mare, autoturismul s-a răsturnat, iar medicii şi poliţiştii ajunşi la faţa locului au fost şocaţi de felul în care arăta maşina care se transformase într-un ghem de fiare.
Accidentul terifiant a avut loc în noaptea trecută, înainte de ora 03:00 şi s-a produs la ieşire din localitatea Lovrin, spre Timişoarea. Şoferul a piedut controlul volanului într-o curbă, a lovit un gard din beton, pe care l-a distrus, după care s-a răsturnat de mai multe ori şi a ajuns din nou pe şosea, potrivit ziuadevest.ro.
În urma incidentului rutier, şoferul a murit pe loc. Pasagerul de pe scaunul din dreapta, în vârstă de 17 ani, a fost proiectat afară din autoturism şi a fost rănit grav. Acesta, dar şi celălalt pasager, aflat pe bancheta din spate au fost duşi la spital în Timişoara.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că maşina figurează ca radiată din circulaţie, în Spania. De asemenea, ei au aflat că cei aflaţi în maşină s-au oprit, cu câteva minute înainte de accident, într-o benzinărie din comuna Lovrin, de unde au cumpărat alcool.