Şapte persoane au fost ridicate de procurorii DIICOT chiar din sala de judecată., acţiune derulată într-un dosar privind afacerile cu imobile de patrimoniu din centrul oraşului Herculane. Mai mulţi executori judecătoreşti, avocaţi şi administratori judiciari au fost ridicaţi în dosarul devalizării imobilelor de patrimoniu, în care este acuzat şi fostul deputat Iosif Armaş.
La sediul DIICOT — Caraş Severin au fost aduşi cu mandat şapte suspecţi, printre care Alexandru Gavrilescu, Istrate Rusu (avocat în Baroul Mehedinţi), Gheorghe Brad (fost procuror, în prezent executor judecătoresc), trei administratori judiciari şi încă o persoană care este asociat şi acţionar în cadrul unor societăţi comerciale. Aceştia sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu, delapidare, spălare de bani, sustragere de sub sechestru, şantaj, înşelăciune şi distrugere. Cele şapte persoane au fost ridicate dintr-o sală de judecată, unde aveau termen în dosare de insolvenţă.
Este vorba despre o extindere a cercetărilor din dosarul devalizării staţiunii Băile Herculane, în care fostul deputat PSD Iosif Armaş a fost trimis în judecată pentru delapidare şi bancrută frauduloasă, arată DIGI 24.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, ancheta în acest caz a pornit de la o sesizare ce viza suspiciunea că, începând cu anul 2001, membrii unui grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, s-au înţeles să lucreze coordonat în atingerea unui scop comun, respectiv un profit pentru fiecare, din exploatarea ilicită a bunurilor SC Hercules SA, societate care deţinea cele mai importante obiective turistice din staţiunea Băile Herculane (peste 50 de imobile).
Până în prezent, arată procurorii, au fost identificaţi şi traşi la răspundere liderului grupului — Iosif Armaş, persoane din cadrul conducerii SC Hercules SA care s-au erijat în locotenenţi ai liderului, precum şi beneficiarul final al actelor devalizate, Valeriu Verbiţchi. În cadrul anchetei s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra imobilelor deţinute de Valeriu Verbiţchi, majoritatea fiind însuşite direct sau indirect de la SC Hercules SA.
Ulterior, pe perioada derulării cercetărilor penale, Alexandru Gavrilescu, consiliat de avocatul Istrate Rusu (care în anul 2010 a aderat la grupul condus de Iosif Armaş prin contracte de ordinul milioanelor de euro), a înţeles să continue activitatea infracţională a grupului antrenând sprijinul unor membri noi, fără a căror colaborare nu îşi putea îndeplini scopul final acela de devalizare a SC Hercules SA, respectiv de însuşire a tuturor imobilelor acestei societăţi, se precizează în comunicat.