Noul „Ion Oblemenco” va rămâne gol duminică când este programat meciul CSU Craiova- FCSB, joc contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.
Chiar dacă şi-au dort foarte mult să inaugureze noua arenă în meciul cu rivalii de la FCSB, oltenii vor juca acest derby de duminică seară la Severin, noul „Oblemenco” urmând a fi inaugurat în noiembrie într-un amical cu Slavia Praga.
Explicaţia oficială din partea celor de la Compania Naţională de Investiţii este că recepţia stadionului de către Primărie se va putea face abia săptămâna viitoare.
„Cel mai devreme, încheierea procesului de recepţie a stadionului din Craiova de către Primărie ar putea să se finalizeze săptămâna viitoare, ână miercuri. Apoi, să se obţină avizele de funcţiona re de la ISU, de la DSP, de la Ligă, de la FRF. Acestea se pot lua destul de repede, având în vedere că cei de la ISU, de exemplu, sunt prezenţi deja la procesul de recepţie. E un obiectiv de 55.000 de metri pătraţi, cu multe sisteme de verificat. S-a început recepţia abia luni, nu se putea face totul în două zile, e nevoie de vreo 10 zile. Pe legea veche se putea încheia recepţia şi să faci o anexă prin care, ulterior, să semnalezi constructorului anumite nereguli depistate, pe care să le remedieze. Pe noua lege, intrată în vigoare acum câteva luni, nu mai e posibil aşa ceva. E normal să se verifice totul cu foarte mare atenţie, pentru că după aceea nu se mai poate face nimic”, susţin cei de la CNI în gsp.ro.
Înaintea jocului de duminică de la Sverin, CSU Craiova şi FCSB sunt la egalitate de puncte în liga I, ambele având 32 de puncte, fiind la un punct în urma liderului CFR Cluj.
Cristi P.