Siena Vuşcan este o fetiţă de numai şapte ani, care trăieşte cu părinţii săi în China. Siera a devenit o vedetă extrem de apreciată de telespectatorii chinezi ai emisiunilor de interpretare muzicală, potrivit adevarul.ro.
Fetiţa vorbeşte foarte bine mandarina şi a participat la mai multe emisiuni de televiziune dedicate talentelor muzicale.
Într-un interviu acordat Secţiei de limbă română a postului Radio China International, Siena, care este cunoscută în China cu numele de scenă Xiè Nà, a vorbit împreună cu mama sa, Sonia Vuşcan, despre experienţa ei în China, care a început la vârsta de trei ani.
„Siena a început să vorbească chineza în primul ei an de şcoală. Ea a plecat în clasa I ca un copilaş proaspăt sosit în China, deoarece la început a fost foarte speriată cumva de toată schimbarea din viaţa ei. Însă, odată ajunsă la şcoală, cu ajutorul profesorilor şi al colegilor, foarte-foarte repede a reuşit să asimileze limba, fiind nevoită să se integreze în grupul prietenilor ei şi să facă parte din jocurile lor”, a spus mama fetiţei.
„Eu vreau ca toată China să mă ştie. Şi vreau ca ei să ştie că un străin poate să fie foarte bun. Pentru că toţi cei din clasa mea cred că străinii sunt aşa … ceva mai slabi decât ei. Şi eu vreau să le arăt că străinii sunt puternici”, a spus Siena.