Un atac armat a fost comis în SUA, în statul Maryland. Cinci persoane au fost împuşcate, trei dintre acestea murind, iar două fiind în stare gravă, informează Mediafax.
Atacul armat a avut loc în sediul companiei Advanced Granite Solutions, a precizat şeriful local, Jeffrey Gahler. Cele cinci persoane împuşcate sunt angajaţi ai acestei firme.
„Pare a fi un atac care a avut o ţintă clară, limitându-se la această firmă”, a declarat şeriful.
Autorul atacului, identificat drept Radeed Labeeb Prince, este căutat de către autorităţi, el reuşind să fugă cu un autoturism negru marca GMC Acadia, înmatriculat în statul Delaware. Jeffrey Gahler a atras atenţia că suspectul este înarmat şi periculos. „Nu credem că sunt implicate alte persoane în incident”, a adăugat şeriful.
Atacul armat a avut loc în Complexul de afaceri Emmorton (Edgewood), situat în districtul Harford din Maryland.