Autorii golurilor în prima victorie a lui Dinamo cu Vasile Miriuţă pe bancă, au declarat că cele trei puncte câştigate contra lui Juventus ar putea cântări decisiv în lupta pentru play-off. Fudaşul central grec Georgios Katsikas, marcatorul a două goluri în succesul obţinut de „câini” pe teren propriu la scor de neprezentare, 3-0 în faţa celor de la Juventus, a declarat că reuşitele sale nu sunt întâmplătoare, Vasile Miriuţă lucrând foarte mult la antrenamente fazele fixe.
„Trebuia să vină şi această victorie. Suntem fericiţi. Exersăm la antrenamente fazele fixe, poate de aceea am şi marcat două goluri cu capul din corner. Sper să facem mai multe şi să ne calificăm în play-off. Trebuie să arătăm la fel în fiecare joc”, a declarat Georgios Katsikas.
La rândul său, Valentin Costache, marcatorul celui de-al treilea gol al câinilor în acest meci, a spus că tehnicianul i-a felicitat imediat după meci în vestiar pe jucători pentru victoria obţinută şi pentru felul în care au evoluat.
„Ne trebuia această victorie pentru că trebuie să fim în play-off! Domnul Miriuţă ne-a felicitat şi ne-a spus să o ţinem tot aşa, să muncim din ce în ce mai mult. Mi-a spus Dudea că domnul Miriuţă a zis la conferinţă că vrea să ne trimită într-o ţară exotică”, a declarat Valentin Costache.
Cu succesul obţinut în Groapă contra lui Juventus, Dinamo a acumulat 20 de puncte şi a urcat pe locul 6, câinii având un golaveraj mai bun decât campioana en-titre a ţării, Viitorul Constanţa.
Etapa viitoare, trupa din Şoseaua Ştefan cel Mare se va deplasa în Moldova urmând a înfrunta revelaţia Ligii I, FC Botoşani, echipă ce se află pe locul 5 cu 24 de puncte.
Partida FC Botoşani- Dinamo este programată a se desfăşura luni, 23 octombrie de la ora 20:45.
Cristi P.