O furtună care a adus cu ea rafale de vânt cu putere de uragan a omorât şapte oameni în Germania. Meteorologii au anunţat încă de joi dimineaţă că o vijelie extrem de violentă va mătura nordul şi estul ţării, iar autorităţile au îndemnat oamenii să ramână la adăpost.
Vântul – care a bătut cu până la 115 kilometri pe oră – a scos copaci din rădăcini şi a smuls bucăţi din acoperişuri. Majoritatea victimelor au murit în maşinile strivite de arbori.
Mii de oameni au rămas în gări în mai multe oraşe, pentru că circulaţia trenurilor a fost întreruptă înaintea furtunii, ca măsură de precauţie, apoi a fost îngreunată de pomii prăbuşiţi pe şine.