Un nou caz ”Elodia” a început să fie judecat la şapte ani de la dispariţia victimei. Ajuns în faţa anchetatorilor, presupusul criminal a manifestat mari probleme de a localiza în timp şi spaţiu evenimentele relatate pe parcursul audierilor la Parchet.
Condamnarea lui Cristian Cioacă la închisoare pentru uciderea avocatei Emilia Ghinescu, în lipsa cadavrului acesteia, a creat precedent şi acum un nou caz asemănător a ajuns pe masa magistraţilor.
Felix Dianu, un bărbat din Târgu Cărbuneşti, este judecat pentru uciderea celui mai bun prieten al lui, care a dispărut în urmă cu şapte ani. Dianu este acuzat de omor şi profanare de morminte. Ultima acuzaţie a fost formulată în baza faptului că nici până acum nu a fost descoperit cadavrul victimei.
Bărbatul este acuzat că l-ar fi omorât pe Daniel Nistor, care-i era bun prieten. Se pare că presupusul criminal avusese o aventură cu soţia victimei, relaţie pe care cei doi ar fi consumat-o în Italia, acolo unde femeia se afla la muncă. La patru zile după ce prietenul lui a dispărut, inculpatul a mers şi el în Italia să îşi găsească de muncă şi s-a întâlnit cu soţia acestuia sub pretextul că aceasta urma să-l ajute să se angajeze mai repede.
Ajuns în faţa magistraţilor. Dianu a spus că nu mai ştie ce s-a întâmpla şi că nu-şi mai aminteşte nimic.
Felix Dianu a declarat permanent pe parcursul audierii sale că nu are nicio implicare în moartea lui Nistor, negând şi că ar fi trimis mesaje de pe telefonul victimei către rudele acesteia. Unele dintre mesaje era de tipul „sunt plecat în Bulgaria, nu mă căutaţi”, familia neavând iniţial motive de îngrijorare.
Unul dintre fraţii bărbatului dispărut în neant s-a constituit acum parte civilă în dosar şi îi cere daune morale de 200.000 de lei inculpatului, precum şi despăgubiri materiale de 30.000 de lei, bani cheltuiţi cu pomana prilejuită de împlinirea a şapte ani de la moartea lui Nistor.
Bărbatul a fost declarat oficial mort prin decizie a instanţei de judecată, iar acum Tribunalul este chemat să stabilească dacă Felix Dianu este autorul unei crime despre care se va mai vorbi mult timp de acum încolo, potrivit pandurul.ro.