Un elev de 14 ani de la Colegiul Economic “Ion Ghica” din Băila a încercat să se sinucidă în faţa colegilor, la ora de Geografie. Adolescentul a fost internat la secţia de Psihiatrie, iar medicii au aflat detalii despre drama cumplită pe care acesta o trăia.
Un elev de 14 ani de la Colegiul Economic “Ion Ghica” din Băila ar fi încercat să-şi ia viaţa în faţa colegilor din cauză glumelor de prost gust care se făceau pe seama lui de către colegi. Poliţiştii au fost informaţi de medici că adolescentul nu ar fi la primul gest de acest fel şi că pe mâinile lui au fost descoperite mai multe cicatrici, iar profesorii cred ca de vina ar fi traumele mai vechi, din scoala generală.
De aceeaşi părere este şi diriginta băiatului, căreia elevul i-a şi spus că l-au marginalizat colegii şi se simte hărţuit.
“L-am vazut putin mai sensibil. Saptamana trecuta l-am intrebat ce e cu el, era putin afectat Mi-a spus ca vine cu o trauma sufleteasca de la scoala unde a invatat, unde s-a transferat de la o clasa la alta. Copilul mi-a spus ca nu a fost acceptat de colegi”, a spus diriginta elevului.
Dupa cazul socant, reprezentatii de la Protectiei Copilului au demarat propria ancheta.
“Ne-am autosesizat de indata. Un psiholog a luat legatura cu conducerea unitatii de invatamant pentru a solicita informatii referitoare la copil, la familie”, a declarat Doinita Cimpoaie, reprezentant al Protectiei Copilului.
Totodata, Politia a deschis un dosar penal pentru vatamare corporala, iar parintii si conducerea scolii vor fi chemati la audieri. Anchetatorii vor sa afle ce l-a determinat sa recurga la acest gest extrem.