Sunt mulţi cei care se îndreaptă de ce nu au voie să se căsătorească preoţii catolici. Există mai multe explicaţii, însă şi o declaraţie care anunţă faptul că această situaţie s-ar putea să se schimbe în curând.
De ce nu au voie să se căsătorească preoţii catolici? Situaţia s-ar putea schimba, potrivit unui prieten din copilărie al Papei Francisc. Acesta susţine că Papa Francisc intenţionează să ridice interdicţia veche de secole şi să le permită preoţilor catolici să se căsătorească. Potrivit argentinianului Oscar Crespo, Papa ar considera prevederea legată de celibatul preoţilor drept „arhaică”.
„Mi-a spus că acestea sunt priorităţile sale ca Papă. Prima este schimbarea regulilor privind persoanele divorţate. Cea de-a doua este eliminarea legii celibatului.
A spus că aceasta nu face parte din doctrina Bisericii şi că a fost impusă în urmă cu peste o mie de ani de un alt papă, iar el o consideră învechită, o gândire arhaică ce trebuie rediscutată. Papa crede că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii să trăiască în sânul familiei, inclusiv pe preoţi”, a declarat Oscar Crespo pentru Daily Mail.
De ce nu au voie să se căsătorească preoţii catolici? În Biserica romano-catolică se spune că această regulă este impusă de autoritatea apostolică.
Din punct de vedere al teolofiei, romano-catolicii vor să arate exemplul vieţii caste pe care a dus-o Iisus Hristos. În religia romano-catolică se crede că toţi cei care doresc să se facă preoţi trebuie să se „căsătorească” doar cu biserica şi să fie preocupat doar să o slujească, fără să existe şi o femeie.
De ce nu au voie să se căsătorească preoţii catolici? Şi pentru că ar exista mai multe învăţături şi versete ale Sfântului Pavel, care îndeamnă ca toţi cei care vor să devină preoţi să ducă o viaţă de celibatar.
De ce nu au voie să se căsătorească preoţii catolici? Jurământul
Înainte de a deveni preoţi sau de a intra în rândul ordinelor religioase catolice, iezuiţii, dominicanii, benedictinii sau franciscanii depun un jurământ prin care se angajează să nu se căsătorească până la sfârşitul vieţii. Acelaşi jurământ îl depun şi preoţii obişnuiţi, care primesc o dioceză.
Mai trebuie precizat şi faptul că în Canonul 1087 este stipulat clar că papilor, cardinalilor, preoţilor, călugăriţelor, le este „insterzis dreptul de a se căsători şi a avea familie”.
Papa Francisc e deschis şi la terapie psihologică. În cartea „Pope Francis: Politics and Society”, Papa Francisc dezvăluie că a apelat la un psihanalist în Buenos Aires, pe vremea când avea 42 de ani, cu multe decenii înainte de a deveni Suveran Pontif, când Argentina se afla sub dictatură militară.
La acea vreme, Papa Francisc era cunoscut cu numele Jorge Mario Bergoglio şi era liderul ordinului iezuit în Argentina.
”La un moment dat, am simţit nevoia să consult un analist. Timp de şase luni, am fost la locuinţa ei săptămânal, pentru a lămuri câteva lucruri”, a dezvăluit Papa Francisc în cartea ”Pope Francis: Politics and Society”. El nu a precizat ce ”lucruri” necesitau clarificare, dar a spus că tratamentul a avut succes.