Antonia se numără printre primele vedete de la noi care au reacţionat în urma masacrului din Las Vegas. Cântăreaţa a făcut un apel pe internet în care le spunea oamenilor să se roage pentru cei din Las Vegas. La scurt timp după mesajul ei, iubita lui Alex Velea a primit un mesaj de la una dintre prietenele sale, stabilite peste ocean.
Antonia a fost şocată azi când a aflat de atacul armat comis în Las Vegas în timpul unui concert, mai ales că anii copilăriei sale i-a petrecut în Statele Unite. Ea a postat un mesaj în care făcea apel la oameni să se roage pentru vieţile celor afectaţi de masacrul din America. La câteva ore după postarea ei, ea a primit o veste de la o prietenă. Aceasta i-a povestit că a avut norocul să plece din hotel înainte să se dezlănţuie iadul.
„Am fost norocoasă, pentru că am plecat din hotel chiar înainte de incident… Rugaţi-vă pentru toţi” e mesajul pe care l-a scris tânăra la postarea făcută de cântăreaţă. Antonia s-a bucurat pentru că prietena sa a scăpat teafără şi i-a transmis că e foarte norocoasă.
Presa locală a titrat că atacatorul a deschis focul de la balconul camerei sale, aflată în hotelul Mandarlay Bay. Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul armat comis la un festival de muzică din Las Vegas. În urma sângerosului atentat, 50 de oameni au murit, iar alţi peste 400 au fost răniţi.