Ludmila Belousova, dublă campioană olimpică la patinaj artistic, a murit la vârsta de 81 de ani, informează Mediafax, citând TASS. Ludmila Belousova a scris istorie în patinajul artistic alături de partenerul ei în proba de perechi, Oleg Protopopov.
Ludmila Belousova şi Oleg Protopopov au cucerit medalia de aur în proba de perechi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Innsbruck, din 1964, şi la cele din Grenoble, din 1968. Perechea Ludmila Belousova – Oleg Protopopov a dominat proba de perechi din patinaj ani la rând, ei cucerind de patru ori consecutiv, între anii 1965 şi 1968, atât titlul de campioni europeni, cât şi titlul de campioni mondiali.
Ludmila Belousova şi Oleg Protopopov au format un cuplu şi în viaţa reală, ei căsătorindu-se în 1957. Belousova a ales să îşi păstreze numele de fată. Cei doi nu au avut copii.