În această dimineaţă, într-un apartament din Drobeta Turnu Severin, a fost făcută o descoperire macabră: jurnalistul Marius Daea, nepotul Ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost găsit mort.
Bărbatul avea doar 35 de ani şi s-ar părea că devenise recent şomer. Vecinii au alertat autorităţile din cauza mirosului pestilenţial emanat de cadavrul acestuia, iar medicii au constatat că decesul a survenit în urmă cu o săptămână, însă nimeni nu a încercat să îl contacteze pe nepotul ministrului în această perioadă.
„Sunt consternat. Băiatul îmi este nepot, însă nu-l mai ştiu de mult, nu am luat legătura cu el”, a declarat ministrul. El a precizat şi că tatăl lui Marius Daia s-a stins în urmă cu câţiva ani, iar tânărul avea grijă de mama lui. Corpul acestuia nu prezenta urme de violenţă, astfel că autorităţile nu exclud nici varianta unei sinucideri.