Scene incredibile au avut loc în studioul emisiunii Talk B1 de la B1 TV. Senatorul USR Mihai Goţiu a fost lovit de fostul purtător de cuvânt al guvernului Ponta, Mirel Palada, informează b1.ro.
Potrivit b1.ro, în pauza publicitară a emisiunii prezentate de Nadia Ciurlin, Mirel Palada l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe Mihai Goţiu.
„Din păcate pe pauza publicitară s-au întâmplat un eveniment extrem de neplăcut, domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goţiu. Ne pare rău foarte rău pentru acest eveniment, din păcate au trebuit să părăsească amândoi platoul”, a anunţat prezentatoarea emisiunii „Talk B1”, Nadia Ciurlin, după incident.
„Mâine dimineaţă mă duc la poliţie. Vreau să mă liniştesc în acest moment. Mâine va fi zi o lungă. Probabil, din câte am înţeles, cei de la TV vor prezenta imaginile mâine. Am fost lovit cu pumnii şi picioarele după ce i-am atras atenţia lui Palada, de mai multe ori, cum vorbeşte. M-a lovit cu pumnul în gură. Sunt în regulă, am suferit lucruri şi mai rele”, a declarat senatorul USR Mihai Goţiu la Realitatea TV.