Sandra şi Adrian Mutu s-au căsătorit, civil, pe 14 februarie, iar acum se pregătesc şi pentru ceremonia din biserică. Nunta va avea loc la pe 6 octombrie, când cuplul îşi va boteza şi copilul. Se anunţă o petrecere de vis, la care vor participa 300 de invitaţi.
„Se uită după minge, acum nu ştiu dacă pentru că se rostogoleşte sau pentru că este colorată, dar se uită, eu sper să aibă în sânge fotbalul şi să devină fotbalist. Nu-mi plac aceste lucruri, pregătirile, invitaţii foarte mulţi, biserica, restaurantul – sunt lucruri care nu îmi plac, dar m-am obişnuit să spun aşa, sunt la a treia căsătorie”, a declarat Adrian Mutu la un post de televiziune.
La rândul ei, Sandra Mutu a declarat: „Mulţumesc Lui Dumnezeu că am şi bonă şi mama mea, încă nu i-am dat drumul. Sincer, da, am, chiar cred că va fi o trăire aparte. E altfel când ajungi în biserică. Nu e gata, muncim, ne străduim”.