Un cutremur de 3,6 magnitudine pe scara Richter s-a produs în această seară în apropierea insulei Ischia din Golful Napoli. O persoană a murit, 20 au fost rănite, iar altele sunt dispărute. Mai multe hoteluri au rămas izolate.
Unul dintre cele mai mari spitale de pe insulă a fost evacuat pentru că structura a fost afectată serios, dar au mai rămas cinci persoane conectate la aparatele respiratorii şi s-a solicitat ajutorul Protecţiei Civile, arată Digi24. Accesul pe insulă este dificil, iar salvatorii sunt duşi cu un feribot din Napoli. În această seară însă, la faţa locului se aflau în zonă mai multe echipaje de pompieri, întrucât avuseseră loc mai multe incendii. Seismul a avut loc la 10 kilometri adâncime şi deşi nu a fost foarte puternic, mai multe clădiri istorice s-au prăbuşit.
Acestea erau deja şubrezite de mişcările telurice care au afectat Italia anul trecut. Echipe de intevenţie au fost trimise la faţa locului pentru a căuta printre ruine. Imediat după producerea cutremurului, sute de persoane au ieşit panicate în stradă şi vor petrece noapte sub cerul liber de frica producerii unor replici. Insula Ischia numără peste 60.000 de locuitori.