Deşi în prezent are o relaţie fericită alături de Lidia Buble, Răzvan Simion nu a uitat vreo secundă de cei doi copii, apăruţi în urma mariajului cu Diana.
Şi, pentru că fiica lui cea mare a împlinit 13 ani, prezentatorul TV nu a ratat ocazia de a-i transmite un mesaj emoţionant, fie el şi unul postat online. Pe contul de Instagram al lui Răzvan Simion a apărut o fotografie în care acesta este împreună cu cei doi copii, alături de mesajul: „13 ani de când ochii mei sclipesc altfel. La mulţi ani, Ianca mea cea minunată!„.
Imediat au apărut şi comentariile din partea fanilor, care au apreciat faptul că Răzvan nu uită să-şi asume responsabilităţile de tată. Ianca a fost foarte impresionată de mesajul tatălui ei şi i-a răspuns imediat: „Mulţumesc, tati!!! Te iubesc!!!„.