Andreas, cunoscut ca şi Asy, este fiul lui Dănuţ Moisescu, fost fotbalist la FC Farul. Tânărul în vârstă de 22 de ani se confruntă cu grave probleme de sănătate. În luna iunie a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută şi are nevoie de ajutor.
Cancerul nu alege, iar în ultima vreme, parcă mai crud şi nedrept, loveşte fără milă din ce în ce mai mulţi tineri. În prezent, Asy este internat la Institutului Clinic Fundeni, secţia Hematologie, sub tratament ce constă în chimioterapie şi transfuzie de sânge. Tratamentul pe care îl urmează este unul foarte greu, agresiv şi cu multe riscuri, iar pentru a supravieţui, transplantul medular este absolut necesar, anuntă reporterntv.ro.
Singura şansă de supravieţuire pentru Asy este tratamentul la o clinică din Germania. Costurile transferului sunt mari şi depăşesc cu mult posibilităţile familiei, fiind de 60.000 euro reprezentând tratamentul şi 140.000 euro transplantul medular. Pentru Asy este foarte important să îi fim alături, donaţiile dumneavoastră îl vor sprijini în tratamentul de lungă durată.
Pe această cale, facem un apel umanitar pentru cei care vor să îl ajute să trăiască. În acest sens, la Banca Raiffeisen au fost deschise două conturi în lei şi euro, pe numele mamei lui Asy, Irina Moisescu:
– în euro: RO80RZBR0000060019530097;
– în lei: RO14RZBR0000060019530121.
se arată în pagina de Facebook creată pentru ajutorarea tânărului, Help Asy.
Apelul a fost preluat şi de echipa constănţeană Suporter Spirit Club Farul Constanţa, care îi îndeamnă pe suporteri să ajute, fiecare după posibilităţi, şi distribuit de sute de persoane.
Posted by Andreas Moisescu SOS on Wednesday, 2 August 2017