Scandal de zile mari la o terasă de fiţe din Mamaia! Cel puţin zece tineri au fost implicaţi, duminică dimineaţă, într-o bătaie ca în filme. Două persoane au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost înjunghiaţi.
Mai mulţi turişti din Ialomiţa şi Brăila, dar şi constănţeni, s-au luat la bătaie, duminică dimineaţă, la o terasă de fiţe din Mamaia.
Indivizii, cu muşchi pe ei, au ieşit în parcarea din faţa terasei, au scos cuţitele şi s-au atacat fără a ţine cont că în preajmă erau şi alte persoane. Cineva a sunat la 112 şi, în scurt timp, la faţa locului au sosit jandarmii Grupării Mobile Constanţa. Cei de la firma de pază nu puteau interveni, fiind depăşiţi numeric dar şi speriaţi de aspectul ameninţător al bătăuşilor, potrivit evz.ro.