Familia Denisei trece prin cele mai grele momente din viaţa lor, artista de numai 27 de ani s-a stins din viaţă, după ce s-a luptat timp de cinci luni cu o boală gravă. Rudele sunt îndurerate şi le vine să creadă că fetiţa lor nu mai este în viaţă.
Mama Denisei a fost alături de ea până în ultima clipă, a sperat că fiica ei se va face bine şi s-a rugat neîncetat pentru sănătatea ei, însă boala a învins în cele din urmă. În timp ce sicriul cu trupul cântăreţei era băgat în groapă, mama Denisei nu îi dădea drumul, lacrimile îi curgeau pe obraz şi striga încontinuu disperată: „Fata mea, fata mea„.
Pentru că nu este căsătorită, artista ar fi trebuit înmormântată îmbrăcată în rochie de mireasă, conform tradiţiei. Acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât conform altei tradiţii, nu ar fi un lucru benefic pentru sufletul artistei.
”Mama ei nu a dorit s-o îmbrace în rochie de mireasă. Au îmbrăcat-o într-o rochie de firmă, roz, frumoasă, cu perluţe pe ea, o rochie de scenă cu diademă. Spunea mama Denisei că a auzit că nu ar fi bine să fie mireasă, că pe lumea cealaltă stă şi aşteaptă la gard şi aşteaptă să vină mirele”, spunea Minodora.