Marius Lup, profesor şi antrenor la Liceul Sportiv şi antrenor de fotbal cu portarii, care s-a aflat în multe perioade şi pe banca tehnică a Forestei Suceava, a făcut un accident auto, în drum spre mare.
Cumplitul eveniment a avut loc în localitatea Goleşti, în judeţul Vrancea, iar în automobil se aflau Marius Lup (41 de ani), soţia lui, (40 de ani), fiicele în vârstă de 15, respectiv 7 anişori, precum şi cel mai mic membru al familiei: fiul în vârstă de doar 4 anişori. Din nefericire, băieţelul s-a stins din viaţă, după ce a ajuns la spital în stop cardio-respirator, aşa cum a anunţat Monitorul de Suceava.
Maşina în care se aflau cele cinci victime s-a lovit violent de un cap de pod şi a luat foc. Momentan, antrenorul se află în cea mai bună stare fizică, dar a fost dus la Terapie Intensivă împreună cu soţia şi cele două fiice, aflate în stare critică.