Celebrul medic Irinel Popescu a făcut dezvăluiri halucinante despre starea în care se află Denisa. Acesta a spus că artista ştia de 7 ani că suferă de virusul hepatic B şi că a fost chiar şi la el la un control medical.
Celebrul medic specialist Irinel Popescu susţine că Denisa a mers la el la control şi că ştia de boală de acum şapte ani. Popescu a spus că după ce a consultat-o a ajuns la aceeaşi concluzie cu colegii săi şi că în afară de chimioterapie artistei nu i se mai putea face nimic.
„Ştia de şapte ani. Se putea şi pe cale sexuală. La consult la mine a venit în urmă cu trei săptămâni. La clinică a fost văzută de mai mult timp. Când a venit ea, am emis o opinie concordantă cu a colegilor mei. În afară de chimioterapie nu se mai putea face nimic, nici un transplant hepatic. Fiind vorba de o fată tânără, e greu să accepţi că la vârsta asta se poate face un cancer aşa de avansat. Din păcate, situaţii de genul acesta pot să apară. Un om disperat care este în faţa unei asemenea boli, toată lumea este marcată. Pot reacţiona într-un mod ciudat, dar alte tratamente nu ajută cu nimic. Înţeleg starea afectivă a unor oameni atunci când le spui că cineva nu mai are de trăit. Acest virus B. Ştia că îl are de 7 ani. A avut o doză uriaşă de ghinion. Şi-a făcut controale periodice. Pe atunci era la un grad mult prea mic. Virusul acesta s-a manifestat şi s-a transformat în cancer. În stadiul în care a fost diagnosticată boala nu se mai putea face nimic. Este o boală galopantă, în care medicina de acum nu mai poate face nimic”, a spus Irinel Popescu