REZULTATE BAC 2017. Sorin Mihai Panait (19 ani), absolvent al Liceului “Elie Radu” din Ploieşti, a murit înainte de afişarea rezultatelor la Bacalaureat, examen pe care l-a susţinut în sesiunea iunie-iulie 2017.
Sorin Panait a plecat împreună cu tatăl său la mare, să petreacă pentru câteva zile o vacanţă meritată, după efortul depus la Bacalaureat, relatează Adevărul.
Sorin a fost înmormântat miercuri, 5 iulie, alături de tatăl său, care a decedat şi el în acelaşi accident. Accidentul în care şi-au pierdut viaţa s-a petrecut în data de 1 iulie, pe DN2 A, în judeţul Ialomiţa, în apropiere de localitatea Munteni Buzău. Maşina în care aceştia se aflau s-a izbit puternic de o cisternă care transporta azot lichid. Se pare că autoturismul în care se aflau cei doi ploieşteni a intrat pe contrasens.
Sorin Mihai a fost înmormântat, miercuri, în ziua în care s-au afişat rezultatele la Bacalaureat.
Dacă ar fi fost în viaţă, Sorin ar fi aflat că a reuşit să obţină o medie mare la Bacalaureat, 8.48.