Părinţii pot depune, începând de luni, documentele pentru obţinerea stimulentului financiar pentru nou-născuţi acordat de Primăria Capitalei. Banii vor fi acordaţi părinţilor pentru copiii născuţi începând cu 26 iunie 2017.
Primăria Capitalei a anunţat că, începând de luni, 3 iulie, se începe depunerea dosarelor pentru obţinerea stimulentului financiar pentru nou născuţi. Pentru a beneficia de sumă trebuie ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau rezidenţa în Bucureşti şi naşterea să fi fost înregistrată într-o maternitate de pe raza Capitalei (publică sau privată). Părinţii trebuie să se prezinte, în termen de cel mult o lună de la naşterea copilului.
Actele necesare pentru depunerea dosarului:
– un dosar cu şină;
– certificatul de naştere al copilului, original şi copie sau nr. de înregistrare care conţine CNP-ul copilului de la Biroul de înregistrare naşteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s-a eliberat certificatul de naştere
* dosarul se completează cu copie certificat nastere copil imediat ce este emis , cel mai tarziu în data în care se virează stimulentul;
– biletul de ieşire din spital/certificat medical constatator al naşterii emis de către unitatea sanitară (copie);
– actul de identitate al părinţilor, original şi copie;
-extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar.
* Extrasul de cont se obţine de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc;
– cerere tipizată (se completează la locaţiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro).
– declaraţie de consimţământ (se completează la locaţiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro)