În vârstă de 20 de ani, o tânără pe nume Evita Edgar Delmundo s-a născut cu o boală rară a pielii, din cauza căreia tot corpul i-a fost acoperit de negi, încă de când era doar un bebeluş.
Pe măsura ce a crescut, tânăra originară din Malaezia a avut parte de foarte multe comentarii răutăcioase, mai ales din partea colegilor de clasă, care mereu au râs de ea şi au numit-o „un monstru“. Totodată, ea dovedit că poate învinge orice stereotip, pentru că recent s-a înscris în competiţia pentru titlul de Miss Univers, pentru care deja a mers la o primă audiţie. Mai mult decât atât, după ce povestea ei a devenit una virală printre internauţi, toată lumea îi ţine pumnii tinerei de 20 de ani, care va afla în curând dacă a intrat sau nu în cursa pentru râvnitul titlu de Miss Univers. De asemenea, audiţia a avut loc pe data de 17 iunie, notează BoredPanda.com.
Evita Edgar Delmundo a reuşit să le ofere tuturor o lecţie foarte puternică de viaţă, pentru că din pricina felului în care arată, a fost mai toată viaţa ei evitată de către alţi oameni, care nu au dorit să aibă nimic de-a face cu ea. Însă, când a împlinit 16 ani a mers într-o tabără religioasă, acolo unde a învăţat să se accepte aşa cum este. „Am înţeles cum trebuie să comunic cu ceilalţi. De multe ori m-am gândit să mă operez, să îmi fie scoşi toţi negii, însă niciodată nu am avut curaj să merg până la capăt cu acest plan“, a povestit Evita Edgar Delmundo.