Denisa Manelista se confruntă cu grave probleme de sănătate, iar medicii îi dau puţine şanse de supravieţuire. Denisa Manelista se afla într-un spital pentru bolnavi în fază terminală. Vedeta este internată la Sfântul Luca din Capitală.
“Am dus-o pe Denisa prima dată la o clinică privată. Am ţinut-o acolo cât am putut. Am mutat-o de acolo pentru că avea nevoie de nişte intervenţii care se puteau face doar în spital. Apoi, de la spitalul Sfântul Ioan am mutat-o la Sfântul Luca, într-o rezervă cu televizor şi condiţii. Ea spune că se simte foarte bine acolo. Nu este în fază terminală, nu are părul căzut. Au fost hotărârile ei şi doar ale ei. Ea a decis să facă acele tratamente naturiste chinuitoare. A avut hemoragii digestive. Niciodată nu s-au pus lumânări la capul Denisei”, a spus Elena Dovleac, mătuşa Denisei Manelista.
“Acolo este un focar de infecţie. Este o mizerie de nedescris”, a spus Minodora.
“Este internată aici. A fost de dimineaţă, a intrat doctoriţa la ea în salon cu două asistente. A fost şi vizitată de un băiat”, a spus un pacient internat la Sfântul Luca.