Denisa şi familia ei trec prin clipe foarte grele şi se pare că ar fi luat o decizie cu privire la tratamentele pe care le urmează împotriva bolii. Din cauza faptului că se simţea din ce în ce mai rău după tratamentele de radioterapie şi chemoterapie, vedeta a renunţat la acest tip de tratament.
Acest lucru a fost făcut în ciuda faptului că markerii tumorali scăzuseră semnificativ, iar medicii deveniseră optimişiti cu privire la rezultatele tratamentului.
Vedeta nici nu a mai putut merge la un moment dat, ba chiar a fost în comă, însă, cu toate acestea, la două săptămâni după ce a început un tratament naturist s-a simţit mai bine.
„Avea nişte analize extraordinar de rele. Proteina C reactivă trebuie să fie mai mică decât 5 şi ea avea 235. TGO era 700. Asta era înainte de Viena. (…) Dovada e că peste două săptămâni când i-am spus >. S-au mirat şi medicii. TGO de la 700 a ajuns la 130, proteina C reactivă de la 235 la 145. Inflamaţiile se duceau. (…) După două săptămâni, când am trimis-o să-li refacă analizele, a plecat singură cu maşina în oraş. S-a făcut ceasul 11, am spus să o sun >. >„, a declarat Marian Vasile, vraciul Denisei.