Anda Ghiţă s-a împăcat cu copiii ei, Oana, fata ei, şi ginerele, Ionuţ ”Pitbull” Atodiresei. Anda a pus momentele de tensiune din familie,m care au durat patru ani, pe seama unor neînţelegeri dar şi a caracterului ei vulcanic.
Aproape patru ani, la puţin timp după nunta ei cu Ionuţ, nu a vorbit Anda Ghiţă cu fiica ei, Oana, până în momentul când s-a decis că acest lucru trebuie să înceteze şi a sunat-o.
”Eu am o relaţie specială cu Dumnezeu el a făcut în momentul când eram liniştită. Când am sunat-o pe fata mea să ne vedem a zis când vrei tu. Au fost momente când sufeream,, când nu-mi răspundea. Atunci când am sunat-o, nu mi-a răspuns …apoi m-a sunat şi am simţit-o liniştită.” a explicat Anda Ghiţă.
”Fac lucruri sincere, naive, fără să-mi deau seama ca deranjez şi fără să-mi doresc şi cel deranjat are problema. Asta sunt, pot să mă supăr pe Dumnezeu ca sunt aşa? Eu nu pot să mă comport cu vor alţii. Ce s-a întâmplat cu Ionuţ şi Ioana la nunta…au fost momente tensionate şi înainte de nunta. Am locuit împreuna Ionuţ cu Oana, câţiva ani. După ploaie şi furtuna vine vreme buna. Orice acţiune a mea nu a fost ca să-i supăr. A fost o lipsa de comunicare de multe ori” a explicat Anda Ghiţă momentele delicate care au avut loc la nunta fiicei sale.
Exact despre asta a vorbit şi Ionuţ Atodiresei, invitat în emisiunea lui Măruţă, spunând ce l-a deranjat la soacra lui. ”Când i-am făcut în genunchi declaraţia de dragoste Oanei, la nuntă a venit să spună…hai că…i-am zis la microfon să mă lase sa fac asta şi sa vorbească după aia. S-a supărat. Era nunta noastră trebuia să fie toată lumea fericita, sa lăsam tensiunile” a spus luptătorul
Soacra lui ”Pitbull” a explicat că totul porneşte de la ea, pentru că se aprinde uşor
”Când nu-mi convine iau foc, niciodată nu am ură in suflet, aşa sunt eu…erau momente când simţeam ca poate nu e în regulă ce a făcut el, sau fata mea, când a avut loc nunta au fost mici tensiuni dar nu ca sa te cerţi, eu chiar m-am distrat la nunta lor, poate mai mult ca ei. Eu că m-am distrat la nuntă nu am greşit cu nimic. Nu-mi pare rău nici o secundă, au fost momente când am simţit tensiunea, dar atât.”
Ionuţ crede că necazurile cu soacra l-au făcut să capete…experienţă de viaţă ”Avem mult de învăţat atât noi cât şi ea. Până la urmă ne-am certat la televizor, ne împăcam la televizor. Măruţă, eşti ca la ”Din Dragoste”…Mircea Radu bre. Trebuie sa tratam lucrurile altfel sa fim mai toleranţi să ne punem în locul celuilalt, toate ranchiunile, tensiunile au făcut rău, patru ani n-am vorbit şi am pierdut timpul” a mai spus ginerele Andei