Lavinia Pîrva a făcut tot posibilul să dezmintă zvonurile despre sarcină, însă se pare că ideea de a fi mireasă îi surâde şi vorbeşte cu entuziasm despre ziua cea mare. Artista a spus cum îşi doreşte să arate în ziua cea mare.
Lavinia Pîrva e pregătită să devină soţie şi se gândeşte cu entuziasm la ziua în care va deveni mireasă. Artista a dezvăluit ce rochie i-ar plăcea să poarte în ziua nunţii şi a subliniat că nu-i e frică de măritiş.
„Nu! Doamne fereşte! De ce să mă sperie lucrul ăsta, nu! E un lucru frumos în viaţa oricărei femei! Eu fac parte din categoria de femei care nu a stat niciodată să se gandească cum va arăta rochia de mireasă, cred că lucrurile astea vin când vrea Dumnezeu şi cu siguranţă vin foarte relaxat! Nu ştiu cum o să arate rochia mea de mireasă, dar ştiu un singur lucru, trebuie să fie ceva comod si simplu! Pentru că mie îmi plac lucrurile simple, despre asta e vorba. Eu datorez ceea ce sunt astăzi părinţilor mei pentru că ei sunt cei care au crezut în mine, şi în momentul în care şi-au dat seama că sunt talentată m-au luat de mânuţă şi m-au dus la fiecare concurs de muzică, chiar şi concurs de Miss, au avut grijă să mă îndrepte spre această lume artistică. Am o relaţie de prietenie cu parintii mei, deşi ei locuiesc la Timişoara, noi vorbim zilnic la telefon! Şi am o relaţie foarte frumoasă cu ei! Încerc să îi conving în fiecare an să se mute aici, alături de mine, la Bucureşti! Încă nu am reuşit să îi conving sută la sută, dar sunt pe aproape”, a declarat Lavinia Pîrva.