O maşină a intrat în mulţime la Tel Aviv înainte de sosirea lui Donald Trump în Israel în cadrul unei vizite oficiale, cel puţin 5 persoane fiind rănite. Incidentul a avut loc în centrul oraşului. Poliţia porneşte de la premisa că a fost un accident rutier, nu un act terorist, relatează Jerusalem Post.
Preşedintele american Donald Trump efectuează, luni, o vizită la Ierusalim, un oraş sfânt pentru creştini, evrei şi musulmani, după ce a afirmat că pacea aparent de neatins între israelieni şi palestinieni este posibilă şi poate fi mai uşor de obţinut decât se crede în general. Preşedintele american urmează să viziteze Sfântul Mormânt, locul cel mai sfânt al creştinismului. Apoi el va parcurge câteva sute de metri prin Oraşul Vechi al Ierusalimului, până la Zidul Plângerii.