Radu Vâlcan este unul dintre cei mai sexy bărbaţi din România. De-a lungul anilor, prezentatorul a făcut multe femei să suspine, însă inima lui bate doar pentru Adela Popescu.
În anul 2010, Radu îşi făcea apriţia la un eveniment monden alături de Mădălina Drăghici, actriţa alături de care a jucat în telenovela „Iubire şi onoare” şi în care el a avut rolul principal. Pe atunci nu era împreună cu Adela Popescu, prezentă şi ea la petrecere şi votată ca una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete. După acest party, Adela Popescu şi-a vopsit părul roşcat pentru rolul din „Iubire şi onoare”, unde a jucat alături de Radu, şi a reuşit astfel să îl cucerească pe prezentatorul de la „Insula iubirii”.
Radu Vâlcan şi Adela Popescu formează unul dintre cele mai frumoase şi solide cupluri din showbizul autohton. Cei doi se bucură acum de prezenţa fiului lor, Alexandru, care a venit pe lume în luna august anul trecut.