Cornel Galeş, soţul Ileanei Ciuculete, suferă foarte tare după pierderea soţiei. Bărbatul a declarat că nu se pune problema să mai aibă vreo relaţie, adăugând că dacă este să ne referim la nevoile fiziologice, va fi ceva pasager.
„Am 58 de ani, am trăit o dragoste fantastică. Au fost 26 de ani. A fost o flacără care a ars prea repede. Crezi că eu voi mai putea să împart parfumul meu cu altcineva”, spunea Cornel Galeş. „Este imposibil, nu se poate. Nu mai am nici stare, nici nimic. Ea a umplut sufletul meu şi e acolo. Dacă o să vină vreo nevoie fiziologica, o să fie ceva pasager”, a mai precizat bărbatul.
Copiii Ilenei Ciuculete, Mugurel şi Cristi Sfetcu, vor împărţi averea, iar casele sunt ale lor. Cornel a explicat în mod clar despre câte imobile este vorba, dar a spus că va proceda exact cum prevăd legile civile româneşti, care sunt ”stufoase” şi de multe ori interpretabile.
”Nu te pui la adăpost de succesiune absolut deloc. E absurd. Testamentul e legat de legea proprietăţii care este foarte stufoasă. Există o problemă organizatorică. Eu nu pot să stau un amărât de om care să stea într-o vilă cu 14 calorifere. Suntem o familie foarte unită. Auraş, cumnatul meu, este pe drum, mi-a făcut o surpriză. Casa unui copil de acolo era pe numele meu, una pe numele lui Mugurel. Copiilor nu trebuie să le dai totul în braţe. Doar o casă a fost pe numele meu. Casele sunt ale băieţilor”, a povestit Cornel Galeş.