Loredana Chivu a reuşit să strângă ceva bănuţi din prestaţii şi nu este decisă cum ar putea să-i cheltuiască mai bine, aşa că le-a cerut sfatul prietenilor. Aceştia s-au grăbit să îi dea indicaţii, dar nu toate răspunsurile au fost pe placul ”păcătoasei”.
Loredana Chivu s-a consacrat prin dansurile sale la bară, în emisiunile de noapte ori prin cluburile de manele, activităţi prin care încasează uneori şi câte 7-800 de euro pe seară, aşa cum se lăuda ea în urmă cu ceva timp. Viaţa de divă e scumpă însă, aşa că Loredana a pus deoparte o sumă modestă, numai pentru sufleţelul ei, şi a cerut sfatul amicilor de pe reţelele de socializare cum ar putea să-i cheltuie mai bine.
”Prietenii” s-au înghesuit să-i dea sfaturi, majoritatea îndemnând-o să-şi achiziţioneze haine şi accesorii. Au fost însă şi câteva persoane care i-au spus să dea dovadă de bunătate, mai ales că se apropie sărbătorile de Paşti, şi să doneze persoanelor defavorizate, copii orfani, bătrâni, oameni aflaţi în dificultate, măcar o parte din suma strânsă. Fanii au început chiar să se certe pe marginea faptelor caritabile, iar în tot acest timp, Loredana Chivu a tăcut mâlc, fără să dea semne de generozitate!
”Bucurie mare! Dragii mei, după câteva evenimente frumoase am chef de un shopping. Am la dispoziţie 2500 de euro…aveţi câteva recomandări pentru mine? Ceea ce voi achiziţiona, o sa vedeţi într un material surpriză..aşadar aştept recomandările voastre” a fost postarea Loredanei care a agitat spiritele.