Ninsorile revin în acest weekend, cel puţin în zonele de munte. În restul ţării sunt aşteptate ploi şi vânt puternic, iar temeperaturile au coborât serios.
Intervalul: 26 martie, ora 03 – 27 martie, ora 10
Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (25/26 martie) precipitaţiile se vor extinde treptat şi vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică (26 martie) centrul, sudul şi estul ţării unde se vor cumula pe arii restrânse 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania şi trecător în Moldova vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Îndeosebi pe parcursul zilei de duminică în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50…60 km/h.
În a doua parte a nopţii de dumincă spre luni şi în dimineaţa zilei de luni, în regiunile intracarpatice şi izolat în rest se va produce brumă.
COD GALBEN
Intervalul : 26 martie, orele 08:00 – 20:00
Zonele afectate : Carpaţii Orientali şi Meridionali
În intervalul menţionat în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55…60 km/h, iar pe creste peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.