Lorelai Moşneguţu, cunoscută ca şi „fetiţa cu mâini de aur“ care a făcut senzaţie la ”Românii au talent”, i-a transmis un mesaj lui Gigi Becali, după ce milionarul a ajutat-o cu un căruţ. Fetiţa a ţinut să-i mulţumească public milionarului pentru gestul făcut faţă de ea.
Lorelai a impresionat o ţară întreagă cu prestaţia ei din timpul emisiunii, iar juraţii au trimis-o direct în semifinală. Fetiţa, care a fost abandonată de mamă la naştere, spunea că se mişcă greu şi că ar avea nevoie de un cărucior, iar Gigi Becali i-a sărit în ajutor. ”Mă mişc foarte greu, trebuie să mă aşez din două în două minute, dar noroc că am un căruţ special cu care mă ajută”, declara Lorelali. Ea a postat recent pe Facebook un mesaj în care îi mulţumea latifundiarului din Pipera pentru ajutor. Tânăra a reuşit să dea tuturor o lecţie de viaţă cât se poate de puternică prin optimismul său debordant de care a dat dovadă până acum. Lorelai a fost abandonată de către părinţii săi biologici când avea doar două luni de zile şi era numai un bebeluş. Însă, la scurt timp a fost adoptată de către o femeie care a avut grijă de ea şi i-a oferit iubirea şi căldura de care avea nevoie.