Andreea Marin este o femeie fericită, care şi-a găsit liniştea şi bucuria după divorţul de Tuncay Ozturk. Bruneta a început un nou capitol al vieţii sale, atât în viaţa personală, cât şi pe plan profesional, odată cu noul său proiect de televiziune, fiindcă Andreea este membru în juriul emisiunii "Uite cine dansează". Însă, cea mai importantă pentru ea rămâne fetiţa ei, Violeta. Dacă până acum Andreea Marin era extrem de discretă în declaraţii despre viaţa de mamă, în urmă cu puţin timp a decis să-şi deschidă sufletul mai mult ca niciodată!
„Fiica mea e prietena mea cea mai bună. Deja e mare, are simţul umorului, ne înţelegem foarte bine, călătorim ca fetele, cum spune ea. Suntem prietene. Sper că îmi spune toate secretele ei, ce face la şcoală, dar acum… nu pot să bag mâna în foc. E simpatică şi până la urmă trebuie să aibă şi ea spaţiul ei intim, cum şi obişnuieşte ea să spună: mami, sunt prea adolescentă, simt nevoia de intimitate acum! Mă fac că îi respect dorinţa. De când o am pe Violeta viaţa mea a fost o revelaţie. M-am schimbat mult ca om şi am înţeles altfel lumea, priorităţile, am o altă viziune şi am devenit un om mult mai responsabil. Chiar faţă de propria-mi viaţă. Dacă înainte eram mai şturlubatică şi, cumva, îndrăzneam multe lucruri, acum înţeleg că nu pot să mă pun în pericol fără să gândesc şi la fiica mea. Sportul e sport, e frumos, dar nu sari fără să te gândeşti dacă nu cumva sari în gol. E o metaforă, dar până la urmă exprimă exact ceea ce vreau să spun şi anume faptul că gândeşti pentru doi din momentul în care ai un copil, nu doar pentru tine.
Violeta îmi seamănă mult, foarte mult! Are doar ochii albaştri faţă de cei căprui ai mei, dar semănăm perfect. Mă uit la ea şi mă văd pe mine Andreea cea mică, Violeta cea mică de altădată, pentru că eu sunt Andreea Violeta. Ea e Violeta, iar mama mea a fost Violeta de asemenea. Zi de zi intră în dressingul meu şi îmi împrumută din haine, din accesorii. Dar spune şi că este stilistul meu. De multe ori o las să îmi aleagă ea ţinuta pentru un eveniment pentru că îmi place această joacă mamă-fiică. Cu siguranţă nu e perfectă, cu siguranţă… fiind copil nu are încă ochiul format, dar, pentru mine e bucuria că ea a ales-o şi asta e cel mai important. Mergem împreună la film, la filme animate de cele mai multe ori, citim, îi place mult să citească. Ne place călătoria, nu avem graniţe, vrem să ne simţim cetăţeni ai lumii, aşa am hotărât. Povestim foarte mult, ieşim în parcuri, avem căţel. Avem grijă de animalele noastre, grădinărim împreună. Sunt foarte multe lucruri pe care le împărtăşim.
Eu am făcut mult sport de mică, dar ea face fotbal feminin, iar aici nu pot fi un competitor pentru ea. Mi-a spus de curând că a evoluat şi e bună şi va trece din poziţia de fundaş în cea de atacant. La fotbal mami nu e bună deloc, dar o încurajez fiindcă, până la urmă, şi fotbalul feminin este un sport care te dezvoltă, care te face să te mişti în aer liber. îţi dezvoltă disciplina. Îi place şi pianul, pe partea artistică este clar că moşteneşte ceva şi de la mine şi de la tatăl ei. E firesc să fie aşa! Nu mi-aş dori să fie artistă, aş vrea să aibă o viaţă mai liniştită, acum că… sunt trecută prin toate”, a declarat Andreea Marin.