Cel mai căutat asasin din România a fost prins. Poliţia Română a anunţat că Adrian Hladii a fost capturat, la trei zile după ce a împuşcat un tânăr şi a ucis-o pe Dalia Duca, o tânără fiică a unui fost poliţist, însă s-a aruncat de la etaj, înainte ca poliţiştii să pună mâna pe el. Oficiali din rândul anchetatorilor au declarat, pentru EVZ, că ucigaşul a fost identificat într-un apartament, situat la etajul al patrulea al unui bloc, din municipiul Oradea.
UPDATE 12:05 – Prietenii tinerei au făcut un gest emoţionant în memoria acesteia, realizând un video de adio, cu fotografii în care apare ea, iar apoi l-au postat pe Youtube.
UPDATE 11:32 – Poliţiştii au căutat cu atenţie orice detalii, scotocind şi prin gunoaie, însă, din câte se pare, arma folosită la uciderea tinerei nu a fost găsită momentan. În faţa blocului din care s-a aruncat Adrian Hladii s-au adunat şi cunoscuţi şi membri ai familiei acestuia şi ai soţiei lui, care se află în apartamentul pe care cuplul îl folosea. Soţia lui Hladii, care s-a întors în România după evenimentele dramatice de miercuri, a apărut la apartamentului după ce soţul ei şi-a pus capăt zilelor, fiind văzută plângând şi strigând.
UPDATE 11:24 – Poliţiştii au făcut o deescoperire interesantă în apartamentul în care se ascundea bărbatul: la una dintre ferestre se afla amplasată o cameră video de supraveghere, cu obiectivul îndreptat spre exterior. Din câte se pare, interlopul urmărea astfel eventualele mişcări ale forţelor de intervenţie, pentru a putea acţiona în consecinţă. Apartamentul în care se ascundea interlopul figurează pe numele mamei sale, dar este practic locuinţa pe care o folosea Adrian Hladii în permanenţă când se afla în ţară. Mai mulţi prieteni ai Daliei s-au adunat la faţa locului. Spun că nu sunt mulţumiţi că acesta a murit, fiindcă ar fi trebuit să sufere pentru ce a făcut. Oamenii se declară revoltaţi de faptul că interlopul se ascundea în propriul lui apartament, în Oradea. Părinţii tinerei au aflat şi ei de moartea lui Hladii, adaugă cei de la ebihoreanul.ro.
UPDATE 11:12 – Imediat după ce ucigaşul s-a aruncat în gol, zona a fost împânzită de poliţişti, care au înconjurat locul cu bandă galbenă, au securizat zona şi au început să facă măsurători şi fotografii. Informaţia privind moartea bărbatului a fost confirmată oficial, pentru ebihoreanul.ro, de dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD, care a precizat că Adrian Hladii a murit, practic, pe loc. „Am fost solicitaţi să intervenim în cazul unei persoane necunoscute, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 de ani. A fost vorba de cădere de la înălţime. S-au încercat manevre de resuscitare, dar bărbatul a fost declarat decedat”, a spus Borcea.
În momentul în care „mascaţii” de la trupele speciale de intervenţie au ajuns la uşă, Hladii s-a aruncat pe fereastră. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă care l-a transportat la spital, însă Adrian Hladii a decedat în urma traumatismelor suferite şi a unei insuficienţe cardio-respiratorii. Dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Oradea, a precizat, pentru e-bihoreanul.ro, că Adrian Hladii a murit, practic, pe loc: „Am fost solicitaţi să intervenim în cazul unei persoane necunoscute, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 de ani. A fost vorba de cădere de la înălţime. S-au încercat manevre de resuscitare, dar bărbatul a fost declarat decedat„. Oficiali din Poliţia Română a anunţat capturarea lui Adrian Hladii, de 38 de ani, ucigaşul tinerei de 23 de ani, executată cu un foc de armă în cap. Interlopul era dat în urmărire generală. El a răpit-o şi ucis-o, miercuri, pe Dalia Duca, după ce l-a împuşcat şi pe un prieten de al fetei. Criminalul se ascundea chiar în Oradea. Surse judiciare au declarat că Adrian Hladii a fost localizat într-un apartament din oraş.
Executată cu un glonţ de 9 mm
Adrian Hladii a oripilat locuitorii din Oradea după ce l-a împuşcat, miercuri dimineaţa, în jurul orei 9.00, pe un tânăr de 25 de ani şi a răpit-o pe prietena acestuia, Dalia Duca, fiica unui fost ofiţer al Poliţiei Judiciare, din Bihor. Şansa orădeanului lovit de glonţ în zona gâtului a fost că nu i-a fost atins un organ vital. El a fost operat şi este în stare stabilă.
La câteva ore după ce s-au auzit primele împuşcături, un apel la 112 a anunţat descoperirea macabră: trupul Daliei Duca zăcea, fără suflare, într- o maşină abandonată pe malul unui râu de la marginea oraşului. Era aceeaşi maşină care fusese văzută demarând în trombă, după împuşcarea tânărului. La faţa locului, criminaliştii au descoperit că tânăra a fost executată cu un foc de armă în cap. Anchetatorii au stabilit că arma crimei este un pistol cu muniţie de 9 milimetri.