Cornel Galeş face faţă cu greu situaţiei după moartea soţiei sale, Ileana Ciuculete. Cântăreaţa de muzică populară Silvana Rîciu, apropiată de Ileana Ciuculete şi de Cornel Galeş, a dezvăluit că acesta a fost sedat pentru a rezista.
„Este o seară tristă pentru toţi românii care iubesc muzica populară. Moartea aceasta fulgerătoare ne-a bulversat pe toţi şi ne-a dat peste cap. Noi o apreciam. Într-o lume aşa nebună ea a reuşit să îşi găsească în cele din urmă echilibrul în ultimii 25 de ani. E mare lucru să ai la căpătâi omul pe care l-ai iubit şi care te-a iubit toată viaţa. Este cumplit de dureros pentru Cornel. Am înţeles că e sedat acum pentru că altfel nu ar fi putut rezista. Este foarte trist. Pentru noi este trist ca şi popor pentru că a fost un mare nume în muzica populară românească. E mare păcat de ea! Mai avea de trăit. Nu era un om care să îşi oprească viaţa aici. Avea atât de multă energie! Nu puteai să stai trist în preajma ei, era toată un zâmbet. Nu am auzit-o plângându-se niciodată. Ştiu că avea doar nişte dureri de spate de care se plângea din când în când. Din câte ştiu ea şi băieţii ei şi-au refăcut relaţia. Au petrecut sărbătorile împreună. Ştiu că are şi un nepoţel sau o nepoţică, era foarte încântată de copil”, a spus Silvana Rîciu la un post TV.
Ileana Ciuculete a murit marţi seară, în urma unei ciroze galopante după o infecţie cu virususl hepatitei C de care artista nu a ştiut.