Guvernul a anunţat că va anula penalităţile de întârziere pentru rău-platnicii la Fisc care fac eşalonare. De asemenea, tot în cadrul măsurilor pe care le va mai Cabinetul Grindeanu pentru creşterea gradului de colectare a taxelor şi a impozitelor se află şi faptul că suma poprită de ANAF nu va mai depăşi datoria contribuabilului.
Potrivit unui comunicat al Fiscului, se vor lua mai multe măsuri din luna aprilie pentru stimularea plăţilor la bugetul de stat, printre care:
„Consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor şi completarea corectă a declaraţiilor fiscale;
Îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plăţii eşalonate a obligaţiilor fiscale, în cazul în care nu-şi pot plăti la timp taxele şi impozitele. Această soluţie permite acordarea unor facilităţi cum ar fi anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării;
Extinderea Serviciului „Spaţiul Privat Virtual” la persoanele juridice şi la alte entităţi fără personalitate juridică;
Flexibilizarea modalităţii de poprire pe conturi în cazul contribuabililor care sunt executaţi silit, astfel încât suma blocată să nu depăşească datoria către ANAF;
Iniţierea de acţiuni de control în domeniul comerţului on-line;
Intensificarea controlului în scopul identificării contribuabililor care înregistrează în evidenţele contabile facturi false”.