Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei, odată cu adoptarea noii legi a salarizării, iar primarii vor avea trei trepte de salarizare, Primarul General al Bucureştiului urmând să aibă salariu de ministru, adaugă mediafax.ro.
,,Încercăm să schimbăm filozofia întregii legi pentru că indemnizaţiile vor fi separate de salarii, până acum au fost împreună. Se ştie clar că persoanele care beneficiază de imnizaţii şi de salarii nu pot avea niciun fel de sporuri, nici măcar de sporul de vechime nu beneficiază, şi atunci se ajungea în situaţia iarăşi vă dau exempul primăriilor în care primarul era undeva la jumătatea schemei între angajaţii primăriei pentru că toţi directorii cu sporuri, cumulate şi chiar nivelul de salarizare care era inechitabil ajungeau să aibă salarii mai mari decât primarii, nu mai vorbesc de secretarii de primărie care ajungeau la salarii de trei ori mai mari decât primarul. Am stabilit în etape până în o mie de locuitori, apoi până în trei mii de locuitori, între trei mii şi cinci mii, cinci mii şi zece mii, de aici încep deja oraşele, se ajunge la peste 200.000 de mii de locuitori care este pragul maxim şi bineînţeles deasupra tuturor este Primăria Generală a Capitalei. Salariul Primarului General va fi la nivel de ministru, exact cum a fost gândită şi ordonanţa de urgenţă dată acum doi ani şi atunci este logic să fie aici pentru primarul general al Capitalei gestionează două milioane de locuitori şi evident poate să aibă rangul de ministru”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
De asemenea, ministrul Muncii a mai declarat că discuţiile privind salariul minim pe economie pornesc de la un nivel pe peste 1.750 de lei, brut.
,,Noi avem trei trepte de salarizare se porneşte de la această bază minimă de la 1.750 până la 4.000 de lei este prima treaptă unde de fapt sunt aproximativ 60% dintre bugetari, creşterile salariale aici vor fi cele mai mari, creşterile salariale aici vor fi cele mai mari pentru că încercăm să îi aducem cât mai aproape de salariul mediu şi chiar să-l depăşească. După care urmează treapta între 4.000 şi 7.000 de lei, unde creşterile vor fi dar nu atât de mari ca în prima treaptă. Şi treapta a treia cu peste 7.000 de lei, angajaţii de la sistemul bugetar care nu vor avea creşteri spectaculoase, ci vor fi aproape de îngheţarea salariului până în 2020, dar chiar şi aici vor fi creşteri măcar de 3%”, a completat Olguţa Vasilescu.