Antonio Jakolis, jucătorul de fotbal adus de Gigi Becali în luna august a anului trecut, este o excepţie printre fotbalişti, fiindcă nu doar că îşi ţine viaţa personală ascunsă bine, ci mai şi merge cu frumuşica pe care o iubeşte în prezent la mall, la... un magazin de artă! Cu toate că mulţi jucători de vârsta lui, 24 de ani, ar prefera să meargă cu partenera într-un club de unde să plece în zorii zilei, stelistul lăudat de Becali a mers să se relaxeze cu şatena care l-a cucerit, alături de un domn mai în vârstă, petrecând ceva timp într-un magazin în care se comercializează tablouri. (detalii AICI)
Nu ştim dacă pusese ochii pe vreun dar pentru patronul lui Gigi Becali, cel care a fost atât de impresionat de jucător încât a luptat până în ultima clipă pentru a-l aduce de la CFR Cluj, pentru o treime de milion de euro, sau dacă voia să găsească un accesoriu pentru casă pe placul lui, dar şi al partenerei sale, însă preocuparea stelistului pentru artă este demnă de aprecieri. (detalii AICI) Chiar dacă nu au făcut gesturi evidente, cei doi au fost constant “lipiţi” unul de celălalt, sub atenta “supraveghere” a domnului care i-a însoţit. Chiar şi atunci când a mers la bancomat să scoată nişte bani, Antonio Jakolis s-a uitat îndelung după frumuşica şatenă, pentru a se asigura că este în regulă.
Spre deosebire de alţi jucători, lăudaţi de Gigi Becali după transfer, dar care au sfârşit prin a-l scoate din minţi, Jakolis încă este printre preferaţii latifundiarului din Pipera, înţelegându-se de minune şi cu ceilalţi jucători din echipă. “Lui Jakolis îi dau salariu mai mare decât CFR. I-am zis că-i dau termen câteva ore, el trebuie să se decidă. El joacă oriunde în banda dreaptă, am înţeles că poate să joace şi în stânga”, spunea Gigi Becali înainte ca transferul să se concretizeze.